Cadoul
Într-o dimineață, în magazinul de gablonzuri intră o fetiţă de aproape cinci ani ţinând o cutiuţă metalică în mână.
Se îndreptă spre vitrina cu coliere şi-i spuse vânzătorului: „Vreau
acest colier pentru sora mea. Are pietrele albastre aşa cum sunt şi
ochii ei.”
Bijutierul o întrebă: „Câţi bani ai?” Fetiţa desfăcu
capacul cutiuţei şi răsturnă pe tejghea câteva bancnote de un leu şi mai
multe mone...de. Nu puteau fi decât vreo 20 lei în total.
„Sunt de ajuns?”, întrebă fetiţa privindu-l insistent pe vânzător şi
continuă: „Îi strâng de un an ca să-i iau un cadou surorii mele mai
mari. De când a murit mama, ea mă creşte şi aş vrea să-i fac o bucurie
de ziua ei.”
Bijutierul se duse în spate şi se întoarse cu o cutie
tot albastră în care puse colierul şi i-o dădu fetiţei: „Sper să-i
placă surorii tale”.
Copila ieşi din magazin cu ochii strălucind de fericire.
O oră mai târziu, în bijuterie intră o tânără cu ochii albaştri şi cu un aer neliniştit.
Puse pe tejghea cutia în care era colierul cu turcoaze şi întrebă:
„Acesta a fost cumpărat de aici? - Da domnişoară. - Şi cât a costat? -
Preţurile bijuteriilor pe care le vând eu sunt confidenţiale, răspunse
vânzătorul. Le ştiu doar eu şi cumpărătorul.
– Dar sora mea avea doar câţiva bănuţi. Cum a putut să cumpere un asemenea colier?”
Bijutierul închise cutia şi o înmână tinerei spunându-i: „Sora
dumneavoastră a plătit preţul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva.
A dat tot ce avea.”
Nu uitați să vă dăruiți , dragilor! Și o
să vedeți că , chiar și într-o lume mercantilă ca a noastră, banii nu
pot cumpăra totul...
Alina, citind aceste comentarii pe blogurile tale, crede-ma ca eu ma simt un ticalos cateodata. In realitate nu sunt un om rau, ma enervez uneori si atat dar nu fac rau nimanui. Sigur ca vorbele mele supara cateodata, dar sunt doar vorbe izvorate din necazurile care mi se ivesc pe moment, dupa care eu regret si incerc sa imi cer iertare persoanei pe care am ofensat-o si sa repar ceea ce s-ar mai putea repara. Eu am remuscari sincere in mnomentul de fata si as da orice ca sa indrept unele greseli facute si fata de tine si fata de unii dintre prietenii tai.Sunt sigur ca tu, cu mintea ta geniala si cu sufletul atat de maleabil dupa cum se observa, poate ca vei medita si la aceste randuri. Nu pot spune cine sunt, se pare ca numele meu este destul de compromis. Oricum regret ca eu, chiar si virtual pe net asa cum suntem toti, am gresit. In realitate eu nu sunt asa cum cred unii si nutresc speranta ca timpul le va demonstra pe toate.
RăspundețiȘtergereSincer iti spun ca m-a emotionat ce ai scris aici.Imi pare rau ca abia acum am vazut. Nu stiu cine esti si nici n-as vrea sa gresesc banuind, dar permite-mi sa-ti spun ca orice lucru rau facut, fie el in orice fel, este iertat atunci cand reusesti sa-l indrepti. Si nu vei reusi prin vorbe sau scuze, ci prin fapte. Fie ele si virtuale.
ȘtergereAm o "teorie" care imi place s-o spun uneori: Sa faci rau sau sa fii rau este cel mai simplu lucru posibil. In schimb, sa faci bine sau sa fii bun e ca o lupta continua cu tine insuti, ca o provocare. Unora ne place partea simpla, mai ales cand avem necazuri si suntem apasati de ceva, doar ca partea aia face rau nu numai celor din jur, ci si noua insine. De ce ne facem rau singuri? De ce sa nu alegem provocarea ? De ce sa nu luptam ? Da,adevarat, ne afecteaza uneori mandria, orgoliul, etc. Dar vin si te intreb: merita sa te trezesti dimineata trist si dezamagit ca ai facut un lucru rau, sau sa te trezesti zambind ca ai reusit sa nu faci lucrul ala. Sa te uiti apoi in oglinda si sa simti mandrie,bucurie, nu dezamagire.
Imi pare sincer rau ca ai lasat\lasi furia sa se joace cu tine cum vrea ea. Imi pare rau ca ne-ai lasat, pe noi, cei de care vorbesti in mesajul tau, sa te vedem asa cum nu esti.
Nu este niciodata prea tarziu sa indrepti lucrurile. Nu este nicodata prea tarziu sa ne schimbam si sa alegem sa luptam. Sa alegem provocarea...
Iti doresc sincer sa treci peste necazurile care te apasa, si sa lasi adevaratul om din tine sa se faca vazut. Numai bine !