Casa sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere  și de aceea, patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa.  

Cu toate acestea, batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai  linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu părere de rău pentru pierderea unui meșter așa de priceput, patronul îi ceru să mai construiasca doar o singura casă. Batrânul acceptă, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute și folosea scânduri nepotrivite. 

 Și lui îi era rușine de cum arăta ultima lucrare!
Când în cele din urma o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
-  Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Dacă ar fi știut că își zidește propria casă, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Morala:  Ne construim viețile, punând în ele, adeseori, nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferită. Însă nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bați un cui, așezi o scândură sau ridici un perete. Viața e întocmai cum ți-o clădești. Alegerea pe care o faci azi zidește casa în care vei locui mâine.