În salonul unui spital se găseau doi bolnavi. Unul din ei suferea cumplit din pricina unei boli a plămânilor si era ridicat în fiecare zi de sora medicala la fereastra salonului, unde, sprijinit de perete, trebuia să stea în picioare mai bine de o jumătate de oră. În acest timp, încerca să descrie cele vazute pe fereastră, colegului său de suferință, un bărbat paralizat, țintuit la pat. Privea pe fereastră și-i descria cum primăvara punea stăpânire peste parcul din apropiere,cum zarzării erau în floare și păpădiile presărau galbenul lor regal peste verdele mătăsos al ierbii fragede,cum un vânt molatec unduia pletele unor îndragostiți care se zbenguiau prin parc si cum pe oglinda albastră a lacului pluteau nuferii unor lebede măiestuoase…
Zilele treceau parca mai usor, și paralizatul aștepta acum cu nerăbdare ziua urmatoare, când va auzi din nou cat de minunată este lumea de afara.
Încetul cu încetul, dorința de a trăi devenea tot mai puternică.
Cu fiecare noua descriere a frumusetii de afară,el simțea un nou freamat de viață în oasele lui imobile.
Într-o noapte îngrozitoare, omul bolnav de plămâni a început să tușească înfiorator,dar omul paralizat,cu mâna sa imobilă, n-a putut apăsa butonul de alarmă.Nu a reușit decât să strige după ajutor in timp ce prietenul lui se stingea,dar in zadar.
Spre dimineata, au scos cadavrul din camera sa. Era acum singur,nespus de singur și trist." O,daca ar fi cineva sa-i mai spuna ce este dincolo!"
Urmatoarea zi,barbatul a cerut sorei să-l mute în patul de lânga fereastră. Cu sforțari supraomenesti, după luni de zile de nemiscare a reușit să se ridice într-un cot. S-a uitat pe fereastră să vadă un crâmpei măcar din lumea de afară descrisă atat de minunat de fostul său coleg de suferintă.
În fața ferestrei era un perete mare și..... gol.
Morala: Un prieten care este în stare să sufere pentru a-ţi alina durerea, nu se împiedică de un lucru atat de nesemnificativ ca adevarul.
Uneori este bine să nu încerci să descoperi adevărul,mai ales atunci când ceea ce ti se spune este atât de frumos și face atât de bine sufletului tău.
Sa ne reamintim
RăspundețiȘtergere"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte."
Lucian Blaga - 1919