Într-o bună zi, măgarul unui ţăran
căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi,
în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul
hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot
trebuia să fie acoperită odată şi-odată, şi că nu mai merită osteneala
de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul se duse să privească în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri şi ieşi fremătând …
Morala:
Fiecare din greutăţile noastre, este o ocazie pentru un pas în sus ...
Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi.
