Prietenul adevarat

Un om şi un câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumuseţea zilei, când, deodată, îşi dădu seama că, de fapt, murise. Îşi aducea acum clar aminte că murise, iar câinele, care mergea lângă el, murise chiar cu mai mulţi ani în urmă... Se întreba: " Oare unde duce drumul ăsta?"...

După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră.

Privindu-l mai îndeaproape, văzu că era făcut dintr-o marmură foarte fină.

Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.

Ajunseră acolo şi văzu că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El şi câinele sşu se apropiară de poartă şi atunci observă, într-o parte, un om şezand la un birou .

Il întrebă:

- Scuzaţi-mă, unde ne aflăm ?

- Aici e raiul - răspunse acesta.

- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne daţi puţină apă ?

- Bine'nţeles, intraţi înăuntru. Am să trimit imediat vorba să vi se aducă

nişte apă cu gheaţă. Făcu un gest şi poarta începu să se deschidă.

- Prietenul meu, poate intra şi el ? - întrebă călătorul arătind înspre câine.

- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.

Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse şi îşi continuă calea pe care pornise,

împreună cu câinele său.

După încă o lunga plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de ţară, dădură de o fermă, a cărei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie şi văzu un bărbat şezând rezemat de un copac si citind o carte.

- Scuzaţi-mă ! - i se adresă el. Aveţi cumva puţina apă?

- Da, desigur... e o cişmea ceva mai încolo.

- Şi pentru prietenul meu ? - zise, arătând către câine.

- Trebuie să fie şi o strachină, chiar lângă cişmea.

Trecură de poartă şi ajunseră la o cişmea veche, cu ciutură. Omul şi câinele băură pe îndestulate. După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.

- Ce loc este acesta ? - întrebă călatorul.

- Acesta este raiul.

- Sunt total încurcat. Un cetăţean, ceva mai jos, pe drumul ăsta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

- Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmură ?... Acela e iadul.

- Si nu va deranjează că ei folosesc acelaşi nume ca şi dumneavoastră ?!...

- Din contra, suntem fericiţi că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt gata sa-şi lase în urmă prietenii cei mai buni.

Morala:

Prietenul adevărat e cel care nu te judecă,

E cel care ştie cine-ţi aduce lacrimile şi cine-ţi pictează zâmbetul.

E cel care e alături de tine în cele mai bune momente şi în cele mai oribile coşmaruri.

E acel care atunci când eşti trist, ştie să-ţi facă lacrimile să sece.

Prietenul adevărat e acela care te cunoaşte şi nu vrea ori speră să te schimbi vreodată .

Te iubeşte pentru fiecare clipă petrecută alături de el, cu bune şi rele.

Şi e alături de tine pentru a-ţi bucura sufletul.

Prietenul adevărat e acela care ştie să ierte, dar şi să ceară iertare.

Cel ce nu te abandonează nicicând,

Care crede în tine înaintea nimănui.

Şi cine ştie să facă asta mai bine decât prietenul tău patruped ?

Pretul unui miracol

O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.

A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu, al şefului de trib indian, la intrare.

A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.

În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.

„Ce anume doreşti?” a întrebat farmacistul pe un ton iritat. „Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani”- a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.

„De fapt doresc să vorbesc cu Dvs. despre fratele meu”- a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. „Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.”

„Poftim?” – a întrebat farmacistul.

„Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?

„Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău nu te pot ajuta” a spus farmacistul, înmuiat un pic.

„Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.”

Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o: „De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?”

„Nu ştiu” – a spus fetiţa. „Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.”

„Câţi bani ai?”- a întrebat bărbatul.

„Un dolar şi 11 cenţi” a răspuns încet. „Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi”.

„Ce coincidenţă!” – a zâmbit bărbatul. „Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţ.i”

A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mănuşa ei şi a spus: „ Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-I văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.”

Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.

„ Acea operaţie a fost un adevărat miracol”- a şoptit mama. „Mă întreb cât o fi costat?”

Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul…un dolar şi 11 cenţi…plus credinţa unui mic copil.