Povestea unui soricel

Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.

- “Ce mâncare să fi adus oare?” se întrebă şoricelul

Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană pentru el. Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:

- “E o capcană în casă, e o capcană în casă!”

Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:

- “Domnule Şoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă. Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.”

Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:

- “E o capcană în casă, e o capcană în casă!”

Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:

- “Îmi pare foarte, foarte rău, domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.”

Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:

- “E o capcană în casă, e o capcană în casă!”

Vaca îi spuse:

- “Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.”

Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.

În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot, ca acela produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.

Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos. Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului.

Ţăranul o duse cât putu de repede la spital şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră.

Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.

Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua.

Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul.

Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi şi muri la scurt timp.

La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi. Şoricelul se uita prin crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.

Morala: Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca atunci cand unul dintre noi este amenintat,cu totii suntem expusi unui risc.

Fereastra

În salonul unui spital se găseau doi bolnavi. Unul din ei suferea cumplit din pricina unei boli a plămânilor si  era ridicat în fiecare zi  de sora medicala la fereastra salonului, unde, sprijinit de perete, trebuia să stea în picioare mai bine de o jumătate de oră. În acest timp, încerca să descrie cele vazute pe fereastră, colegului său de suferință, un bărbat paralizat, țintuit la pat. Privea pe fereastră și-i descria cum primăvara punea stăpânire peste parcul din apropiere,cum zarzării erau în floare și păpădiile presărau galbenul lor regal peste verdele mătăsos al ierbii fragede,cum un vânt molatec unduia pletele unor îndragostiți care se zbenguiau prin parc si cum pe oglinda albastră a lacului pluteau nuferii unor lebede măiestuoase…

Zilele treceau parca mai usor, și paralizatul aștepta acum cu nerăbdare  ziua urmatoare, când va auzi din nou cat de minunată este lumea de afara.

Încetul cu încetul, dorința de a trăi devenea tot mai puternică.

Cu fiecare noua descriere a frumusetii de afară,el simțea un nou freamat de viață în oasele lui imobile.

Într-o noapte îngrozitoare,  omul bolnav de plămâni a început să tușească înfiorator,dar omul paralizat,cu mâna sa imobilă, n-a putut apăsa butonul de alarmă.Nu a reușit  decât să strige după ajutor in timp ce prietenul lui se stingea,dar in zadar.

Spre dimineata, au scos cadavrul din camera sa. Era acum singur,nespus de singur și trist." O,daca ar fi cineva sa-i mai spuna ce este dincolo!"

 Urmatoarea zi,barbatul a cerut sorei să-l mute în patul de lânga fereastră. Cu sforțari supraomenesti, după luni de zile de nemiscare a reușit să se ridice într-un cot. S-a uitat pe fereastră să vadă un crâmpei măcar din lumea de afară descrisă atat de minunat de fostul său coleg de suferintă.

În fața ferestrei era un perete mare și..... gol.

Morala: Un prieten care este în stare să sufere pentru a-ţi alina durerea, nu se împiedică de un lucru atat de nesemnificativ ca adevarul.

Uneori este bine să nu încerci să descoperi adevărul,mai ales atunci  când ceea ce ti se spune este atât de frumos și  face atât de bine sufletului tău.

Efectul de bumerang al vietii

Cineva a spus cândva: "Ce pleacă se și întoarce."

Numele lui era Fleming și era un sărman fermier scoțian. Într-o zi, pe când muncea, a auzit un strigăt de ajutor venind dintr-o mlaștină învecinată. Și-a lăsat uneltele și a alergat la mlaștină.

Acolo, plin de nămol, se afla un baiețel îngrozit care se lupta să scape. Fermierul Fleming l-a salvat din ceea ce urma să fie o moarte înceată și îngrozitoare.

A doua zi, o trăsură luxoasă s-a oprit la ușa fermierului.

Un nobil elegant a coborât din ea și s-a prezentat ca tatăl baiatului pe care fermierul il salvase.

"Vreau să te plătesc", a spus nobilul. "Ai salvat viața fiului meu".

"Nu, nu pot să accept bani pentru ceea ce am facut," i-a raspuns fermierul refuzând oferta.

În același moment, fiul fermierului a aparut în ușa casei.

"Acesta este fiul tău ?" l-a întrebat nobilul.

"Da", a răspuns mândru fermierul.

"Hai să facem o afacere. Lasă-mă să-i ofer aceeași educație pe care o va primi și fiul meu. Dacă și el este ca tatăl lui, cu siguranță va deveni un om cu care să te mândrești."

Și așa a facut.

Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Scoala de Medicină St. Mary's Hospital Medical School din Londra și a ajuns cunoscut în lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei.

Ani mai târziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlaștină, s-a imbolnavit de pneumonie. Ce i-a salvat viața de data aceasta? Penicilina!

Morala: Muncește ca și cum nu ai avea nevoie de bani. Iubește ca și cum nu ai suferit niciodată. Dansează ca și cum nu te-ar vedea nimeni. Cânta ca și cum nu te-ar asculta nimeni. Trăiește ca și cum Raiul ar fi pe Pământ.

Și mai ales, să nu uiți să te bucuri de viață!!!

Cățelușul șchiop

Un băieţel de 10 ani intră intr-un magazin de animale şi intreabă care-i preţul unui căţeluş.
Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar și scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ şi apoi întreabă: “Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbește,apoi fluieră și dintr-o încapere ies afară o căţea urmată de 6 căţeluşi frumoşi.
Al şaselea căţeluş rămase în urmă pentru că șchiopata.
Băieţelul întreabă: “De ce căţeluşul astă şchioapătă ?”
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
“Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
“Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”, spuse omul.
Copilul s-a suparat şi a răspuns: “Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, vă voi da tot ce am la mine acum şi în fiecare lună voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
“Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”,spuse omul.
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
“Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

Morala: În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat este acela care soseşte în timp ce ceilalţi dispar!

Grăuntele de cafea

O fată se văita tatălui său că nimic nu-i ieșea bine.

Nu știa cum să facă să avanseze  în viață și se considera învinsă.

Era obosită să lupte fără a obține nici un rezultat.

Avea impresia că de fiecare dată când rezolva o problemă, apărea alta.

Tatăl său, un bucătar, a adus-o la serviciu cu el.

A luat 3 oale și le-a pus cu apa la fiert.

Când a început să fiarbă apa, a pus morcovi într-una, ouă în alta și în ultima niște cafea.

Le-a lăsat să fiarbă fără să spună un cuvânt și surâdea fetei lui.

Fata aștepta cu nerăbdare întrebându-se ce vroia să facă tatăl ei.

După 20 de minute tatăl a stins focul.

A scos ouăle într-un castron, a scos morcovii într-o farfurie și la sfârșit a pus cafeaua într-o ceașcă.

Privindu-și fiica a întrebat-o: Dragă, ce vezi aici?

“Ouă, morcovi și cafea”, a răspuns ea.

I-a spus să atingă morcovii. Ea i-a atins și a observat că sunt moi.

Apoi i-a cerut să ia un ou și să-l curețe de coajă. Atunci ea a observat că e foarte tare.

După care i-a cerut să guste din cafea. Ea a început să râdă și să soarbă lichidul parfumat.

Surprinsă și intrigată l-a întrebat pe tatăl sau: Ce semnificație au toatea astea, tată?

Atunci el i-a explicat că cele 3 elemente au înfruntat aceeași adversitate: apa fiartă.

Doar că au reacționat complet diferit.Morcovii s-au înmuiat și au devenit usor de sfărâmat,ouăle au devenit foarte dure,în schimb, cafeaua a schimbat apa.

Care din aceste elemente te crezi tu? Când adversitatea bate la ușa ta, cum răspunzi?... și-a întrebat fata.

Ești un morcov, care pare tare, dar, când fatalitatea și durerea te ating, te înmoi și îți pierzi tăria?

Ești un ou care începe cu o inimă maleabilă, cu un spirit fluid, dar după o moarte în familie, o separare sau o desparțire, devine dur și inflexibil?

Pe din afară nu te schimbi, dar pe dinăuntru ai sufletul și inima amare?

Sau ești un grăunțe de cafea?

Cafeaua schimbă apa fiartă, elementul care-i cauzează durerea.

Când apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasă cea mai bună aromă și

savoare.

Îti doresc să ajungi ca grăuntele de cafea, ca atunci când lucrurile nu sunt tocmai roz, să poți reacționa pozitiv, fără să te lași învinsă de circumstanțe și să faci în așa fel ca totul în jurul tău să se amelioreze!

Îți doresc ca întotdeauna să fie o lumină în fața drumului tău și a persoanelor care te înconjoară!

Îți doresc ca întotdeauna să poți iradia cu forță, optimismul și bucuria ta de a trăi “dulcea aromă de cafea”,

Ca niciodată să nu pierzi acest parfum pe care numai tu știi să-l transmiți celorlalți!

Lustragiul

A fost odata ca niciodata un biet lustragiu care isi castiga existenta, da, ati ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau si ieseau dintr-o cladire impozanta din centru.
Niciodata nu stiuse exact ce cladire este aceea in fata careia lucra de ani de zile, poate era o banca, poate era o bursa, poate vreun minister important, insa domnii bine imbracati care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-si lustrui pantofii.
Lustragiul nostru era priceput in ceea ce facea, folosea numai crema de pantofi de cea mai buna calitate si era vesel si optimist.
Intr-un cuvant era multumit cu munca lui, iar clientii lui la fel asteptandu-si rabdatori randul la lustruit.
Intr-o zi insa s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalti care l-a intrebat prietenos: "Ce faci aici? Ce-i cu tine asa de vesel? Nu ti-a spus nimeni de criza financiara?"
Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine imbracati care intrau in banca sau ce-o fi fost acolo, probabil toti la curent cu criza.
"Poate nu le pasa de tine sau poate n-au avut suflet sa iti spuna, insa criza financiara e pe drum si ne va afecta absolut pe toti, nu va scapa nimeni, nici macar tu un biet lustragiu. Asa ca daca ai un dram de minte iti iei masuri din timp, ca sa nu fi luat pe nepregatite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, stiu ce vorbesc."
Dupa plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru ramase pe ganduri. Poate ca intradevar nici unul dintre clientii lui nu il considerase demn sa il puna la curent cu criza financiara. Noroc cu domnul cel prietenos care ii voia binele.
Asa ca lustragiul a inceput sa ia masuri incat sa nu fie luat pe nepregatite de criza financiara. Pentru inceput folosea mai putina crema de pantofi si mai de proasta calitate.
Apoi a inceput sa aloce mai putin timp fiecarui client, dupa cum se spune time is money. A inceput sa socializeze mai putin cu acestia, criza e criza, nu mai e timp de smalltalk.
Preocupat de criza financiara devenise ingandurat, tacut si isi facea treaba de mantuiala.
Asa ca incetul cu incetul clientii fideli carora le placeau veselia si calitatea muncii lustragiului au inceput sa se rareasca.
Iar lustragiul nostru cu fiecare client pierdut era multumit intr-un fel ciudat ca domnul cel binevoitor a avut dreptate.
"Ce m-as fi facut daca expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum as fi fost probabil luat pe nepregatite de criza financiara."
Morala: Nu toate sfaturile primite ne sunt potrivite, asa ca ar fi indicat sa tinem cont si de propriul discernamant atunci cand luam o decizie!

Depinde ce este important pentru tine!

Un băştinaş american şi prietenul lui treceau, in centrul oraşului New York, pe lângă Times Square in Manhattan. Era in timpul prânzului si străzile erau pline de oameni. Maşinile claxonau, frânele taxiurilor scârţâiau pe la colturi, sirenele zornăiau, sunetele oraşului erau asurzitoare.
Deodată, băştinaşul spune: "Aud un greiere!"
Prietenul sau spune: "Ce? Eşti nebun? Cum poţi sa auzi un greiere in gălăgia asta!"

"Nu, sunt sigur!" a spus el, "Am auzit un greiere!".
"E o nebunie," i-a răspuns prietenul.
Insa el asculta cu atenţie un moment si apoi se îndreptă, traversând strada, spre un ghiveci de ciment, in care creşteau nişte plante.
S-a uitat in ele, pe sub crengile lor si a descoperit un mic greiere.
Amicul sau a fost pur si simplu uimit.
"E incredibil! Cred ca ai urechi supraomeneşti!"
"Nu", a spus băştinaşul. "Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei sa asculţi ."
"Dar nu se poate!" a spus prietenul. "N-as putea auzi un greier, in aşa o gălăgie."
"Da, într-adevăr," a venit replica. "Depinde ce este cu adevărat important pentru tine. Hai să-ţi arăt!"
A băgat mana in buzunar si a scos câteva monede, pe care, in mod discret, le-a scăpat pe trotuar. Atunci, in ciuda zgomotului şoselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o raza de 20 de picioare distantă, fiecare cap întorcându-se să vadă dacă banii căzuţi nu erau ai lor.
"Ai înţeles ce vreau să spun?" a întrebat băştinaşul american. "Totul depinde de ce este important pentru tine."

Morala: Ce e important pentru cineva nu inseamna ca e la fel de important si pentru tine. Depinde doar de tine stabilirea prioritatilor in viata ta!

Vasul crapat.

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât.
Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor pană acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă.
Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale.
Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisă nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
"Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa sa se scurgă pe tot drumul până acasă!"
Bătrâna a zâmbit, "Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, insă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii şi in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa."
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa împreună atât de interesantă şi ne răsplătesc atât de mult!
Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ce este bun in ea.

Morala: Crăpătura vasului nu înseamnă sfârşitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit! Număraţi-vă binecuvântările...!!

Tu unde cauti fericirea?

Fericirea nu depinde de context, ci de caracter.
Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs. Sau, in cazuri cu adevarat nefericite, mai are doar doi stropi amarati de bine in el.
Ferice de cei ce privesc paharul “din perspectiva cerului”, adica de sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral, unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta.
Ferice de cei ce canta, chiar daca suna fals, de cei ce danseaza, chiar daca nu stiu pasii, de cei care cad, iar apoi se ridica.
Ferice de cei ce nu invata pentru note, de cei ce sufera zambind, de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotuarului, de cei ce plang gratie dragostei si nu singuratatii, de cel ce descopera o carte buna, de cei ce fac cadouri, de cei carora le place compania propriei lor persoane, de cei ce mananca fara sa numere caloriile sau sa privesca la ceas.

Ferice de cei ce nu uita ca viata e una singura, ca modul in care o traiesti are consecinte, ca paharul trebuie privit de sus si ca acesta e umplut de Dumnezeu.      
                                                     Morala: Poate ca ar trebui sa invatam cu totii ca viata este un cadou pe care trebuie sa-l apreciem si nu doar sa-l privim ca pe un bun ce ni se cuvine. Poate ca nu e prea tarziu sa invatam sa nu mai fim atat de egoisti.
Poate ca ar trebui cu totii sa incetam sa ne mai plangem de mila, pentru ca nici nu ne dam seama de ceea ce pierdem cu adevarat atunci cand ne dedicam viata acestui rol.

O dragoste adevarata

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.

Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă. În aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie.

Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.

Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…

Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde:

“E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.

Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi.

Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată …nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal.

Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”

      

 

Morala: Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce este mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie !!

Gândește-te

Ai obiceiul de a păstra lucruri de care nu te mai folosești gândindu-te că într-o zi, cine știe, s-ar putea să ai nevoie de ele ?
Ai obiceiul să strângi bani și să nu-i cheltui, cu gândul că poate vei avea nevoie de ei cândva?
Dar în sinea ta...? Obișnuiești să păstrezi reproșuri, resentimente, tristețe, temeri ?
Ai obiceiul de a aduna haine, încălțăminte, mobiă, ustensile și obiecte casnice pe care nu le-ai mai folosit de multa vreme ?
Nu mai face acest lucru! O faci in dauna prosperității tale!
E nevoie să faci loc, să lasi un loc gol pe care să-l umple lucruri noi în viata ta.
E nevoie să te dispensezi de tot ce este nefolositor în tine și în viața ta, ca să vină prosperitatea.
Forța acestui gol este cea care va absorbi și atrage tot ceea ce-ți dorești.
Atâta vreme cât trăiești păstrând sentimente vechi și inutile, nu vei avea loc pentru noi oportunități.
Bunurile trebuie să circule .....
Fă-ți curat în sertare, în dulap, în atelier, în garaj ....
Renunță la ceea ce nu mai folosești...
Ceea ce-ți ține viața-n loc sunt obiectele de care nu reușești să te debarasezi ...
Atitudinea de a păstra lucruri care nu-ți mai folosesc este cea care iți taie elanul în viață.
Cînd păstrăm ceva, luăm în considerare posibilitatea de a avea nevoie de lipsuri ...
Credem că mâine ne va lipsi acel ceva și că nu vom fi în stare să ne rezolvăm nevoile ...
Cu acest gând, trimiți două mesaje creierului și vieții :
Că nu ai încredere în ziua de măine ...
Și gândul că noul și mai binele nu sunt de tine...
De aceea păstrezi lucruri vechi și nefolositoare.

Câteva sfaturi?....
Dansează....Ca și cum nu te-ar vedea nimeni,
Iubește.....Ca și cum n-ai fost rănit niciodată,
Cântă.....Ca și cum nu te-ar auzi nimeni,
Trăiește......Ca și cum raiul ar fi pământ.
Leapădă-te de tot ceea ce și-a pierdut strălucirea și culoarea...

Lasă noul să-ți intre în casă, și în tine!

Deciziile hotarasc destinul!

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si. era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.

Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

-Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

-Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant. 
Morala: Edwin Markham spunea: " Deciziile corecte sunt balamalele destinului "

Metodă de a instala dragostea în sufletul tău

Clientul: Am o problemă în sistem. Se blochează şi trebuie mereu să resetez.
Serviciul Tehnic: Puteţi instala DRAGOSTE?
Clientul: Da, cred că pot. Nu sunt un expert, dar cred că mă pot descurca. Ce trebuie să fac mai întâi?
Serv.Tehnic: Primul lucru este să deschideţi INIMA. Aţi găsit-o?

Clientul: Da, numai că acolo rulează deja câteva programe chiar acum. Este bine să instalez programe când deja altele sunt rulate?
Serv.Tehnic: Ce programe sunt deschise?
Clientul: Să văd... Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM
Serv.Tehnic: Nici o problemă. DRAGOSTEA va şterge automat DURERE.EXE din sistemul operaţional curent. Va ramane în memoria dvs. permanentă, dar nu va mai perturba niciodată alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie să dezinstalaţi singur DISPRET.EXE şi RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completă a DRAGOSTEI. Puteţi face asta?
Clientul: Nu ştiu cum să le dezinstalez. Au un mesaj de "eroare". Mă puteţi ajuta?
Serv.Tehnic: Cu plăcere. Mergeţi în Start Menu şi căutaţi IERTARE.EXE. Faceţi acest lucru ori de câte ori apar DISPRET.EXE şi RESENTIMENT.COM, până când vor fi complet dispărute din sistemul dvs.
Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a început să se instaleze automat! Aşa este normal?
Serv.Tehnic: Este perfect! Trebuie să primiţi un mesaj care spune că programul se instalează pentru toată viaţa în INIMA sistemului dvs. Aveţi acest mesaj?
Clientul: Da, îl am. Acum programul este complet instalat?
Serv.Tehnic: Da, numai că aveţi acum numai modulul de bază. Trebuie să vă conectaţi la alte INIMI ca să puteţi face upgrade-uri.
Clientul: Oh! Am deja un mesaj de eroare. Ce trebuie să fac?
Serv.Tehnic: Ce spune acest mesaj?
Clientul: Spune: " EROARE 412 - PROGRAMUL NU POATE RULA PE COMPONENTELE INTERNE" . Ce inseamnă asta?
Serv.Tehnic: Nu vă îngrijoraţi, asta este o problemă simplă. Înseamnă că DRAGOSTEA este setată să ruleze pe o INIMA externă şi nu a fost rulată încă în INIMA dvs. Este unul din cele mai dificile lucruri în programare. Trebuie să aveţi DRAGOSTE interioară pentru propriul sistem înainte de a încerca să vă conectaţi la DRAGOSTEA altor sisteme.
Clientul: Şi ce trebuie să fac?
Serv.Tehnic: Puteţi găsi AUTOACCEPTAREA?
Clientul: Da, am găsit-o.
Serv.Tehnic: Excelent, începe să fie foarte bine! Acum inseraţi următoarele fişiere şi copiaţi-le în directorul "INIMA MEA": IERTARE.DOC, AUTOACCEPTARE.TXT, BUNATATE.DOC şi INCREDERE.TXT. Sistemul dvs. va rescrie toate fişierele. Apoi va trebui să ştergeţi SARCASM.EXE şi să goliţi cutia de gunoi astfel încât să fiţi sigur că nu a mai rămas nimic rău şi niciodată nu va mai fi rulat.
Clientul: Am reuşit! Hei! INIMA mea incepe să aibă noi fişiere: ZAMBET.MPG este pe monitor chiar acum şi un mesaj îmi spune că PACEA.COM, COMPASIUNEA.EXE şi MULTUMIREA.COM se instalează în toată INIMA mea!

Serv.Tehnic: Înseamnă că DRAGOSTEA este instalată şi rulează. Ar trebui să vă descurcaţi singur de acum. Încă un lucru înainte de a termina ...
Clientul: Vă ascult.

Serv.Tehnic: DRAGOSTEA este un program distribuit gratuit. Fiţi sigur că o daruiţi curată la orice sistem cât timp veţi fi conectat la serverul principal MAREA DRAGOSTE! Veţi primi înapoi module cu adevărat valoroase.

Clientul: Aşa voi face. Mulţumesc pentru ajutor.
Serv.Tehnic: INIMA să-ţi fie binecuvântată cu multă DRAGOSTE!
Morala:Dragostea este cel mai de preţ lucru din viaţă, care îţi înfrumuseţează sufletul. Aşa că instalează chiar acum dragostea şi oferă-i sufletului tău strălucirea care o merită!

Importanta iubirii

O femeie iese din casã si vede 3 mosnegi cu barbã albã stând în fata casei. Nu-i cunostea dar, vazându-i supãrati, îi invita în casã sã manânce ceva.

"Sotul tãu este acasã?" – întreabã ei.
"Nu, este iesit."
"Atunci nu putem intra" – replicã ei.
Seara, când sotul se întoarce acasã, ea îi povesteste despre cei trei mosnegi.
"Du-te, spune-le cã am venit si pofteste-i înãuntru."
Femeia se duce si îi invitã.
'Nu putem intra toti în casã', replicã ei.
'Cum asa?' întreabã ea.
Unul dintre mosnegi îi explicã:
'Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt este IUBIRE. Acum du-te si întreabã-l pe sotul tãu care dintre noi sã vina în casã.'
Femeia intrã în casã si îi spune sotului, care se bucurã.
'Ce bine!! In acest caz invitã-l pe BUNÃSTARE sã ne umple casa cu bunãstare!'
Sotia nu a fost de acord.
"De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?"
Nora îi asculta dintr-un colt al casei.
'N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa noastrã ar fi atunci plinã de iubire!' – a sugerat nora.
'Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei' îi zice sotul sotiei. 'Du-te afarã si invitã-l pe IUBIRE sã ne fie oaspete.'
Femeia iese afarã si întreabã:"Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie oaspete."
IUBIRE porneste înspre casã. Odatã cu el se pornesc în urma lui si ceilalti doi.
Surprinsã femeia întreabã:
"L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniti si voi cu el?"
Cei trei mosnegi replicarã:
'Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalti ar fi rãmas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem si noi.'
Morala: Unde este IUBIRE este si BUNÃSTARE si SUCCES!!!!!!

Pentru cei ce vor sa fie sefi...

O companie se decide să angajeze un nou director general pentru a-şi îmbunataţii productivitatea.
În prima zi, noul director merge în inspecţie pe teren, acompaniat de principalul colaborator.
Constată că toţi angajaţii lucrează în afară de un tânar care lenevea cu mâinile în buzunar, sprijinit de un perete.
Directorul găseşte că acesta este momentul prielnic să le arate angajaţilor filozofia lui de lucru. Astfel, îl întreabă pe tânăr:
- «Cât câştigi pe lună?»

- «600 euro», răspunse tânărul, continuând «De ce întrebaţi?»
Directorul îi înmana 600 euro şi-i spuse:
- «Iată salariul tău pe o luna, ia banii şi să nu mai pui niciodata piciorul în această companie.»
Tânărul lua banii şi execută întocmai ordinele directorului.
Directorul, mândru de lecţia dată, întrebă un grup de muncitori:
- «Ştie vr-unul dintre voi cu ce se ocupa acest tânăr?»
- «Sigur domnule» răspunse mirat un angajat, «el este băiatul care livrează pizza»!!!!

Morala: Unele persoane îşi doresc atât de mult să fie şefi încât uită să mai gândească...

Concertul din statia de metrou

Statia de metrou L'ENFANT PLAZA din Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
4 minute mai tarziu: Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
6 minute: Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.
10 minute:Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist,dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand.
Lucrul acesta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
45 minute:Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.
Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora:El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat...
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston . Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevarata. Concertul din statia de metrou, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare, de cat de multe alte lucruri minunate ne lipsim in existenta noastra?

Sa gandim logic

Intr-o zi un profesor universitar s-a decis sa-si infrunte studentii. Asa ca i-a intrebat daca Dumnezeu a creat tot ce exista.
Un student curajos a raspuns ca da.
“Chiar tot?”, a intrebat profesorul.
“Da, tot!”, a raspuns studentul.
“Atunci Dumnezeu a creat si raul? Pentru ca raul exista!”, a replicat profesorul.
La acest argument studentul nu a mai stiut ce sa zica si a ramas tacut.
Profesorul era satisfacut de ocazia de a demonstra inca o data ca, credinta este doar un mit.
Deodata un alt student a ridicat mana si a spus:
“Pot sa va adresez o intrebare, domnule profesor?”
“Bineinteles!”, a venit imediat raspunsul
“Frigul exista?”
“Bineinteles!” A raspuns profesorul. “Nu ti-a fost niciodata frig?”
“De fapt, domule profesor, ma simt nevoit sa va contrazic: frigul nu exista. Stiinta fizicii ne spune ca frigul este absenta caldurii. Un obiect poate fi studiat doar daca acesta emite caldura deoarece doar caldura obiectului transmite energie care apoi poate fi masurata. Fara caldura, obiectul este inert, incapabil sa transmita semnale. Frigul nu exista. Oamenii au creat termenul de frig pentru a exprima lipsa caldurii”.
Studentul continua cu o alta intrebare:
“Dar intunericul?”
”Exista!”, vine raspunsul profesorului.
“Din nou gresit, domnule profesor. Intunericul este lipsa luminii. Putem studia lumina si stralucirea, dar nu si intunericul. Prisma lui Nichols ne arata variatia diferitelor culori si modalitatea in care acestea pot reflecta lumina in functie de lungimea de unda. Intunericul este termenul creat de noi pentru a explica lipsa luminii”
In final studentul intreba:
“Si raul, domnule profesor, raul exista?”
“Da!”
“Dumnezeu nu a creat raul. Raul este absenta lui Dumnezeu in inimile oamenilor, este absenta dragostei, omeniei si credintei. Dragostea si credinta sunt ca lumina si caldura. Ele exista. Absenta lor da nastere raului”
Acum era randul profesorului sa taca.


Morala: Nu te grabi cu concluziile, mai ales daca nu esti in stare sa ti le sustii argumentat. Graba de a oferi un raspuns nu inseamna ca automat ai avea si dreptate.

Impulsul unui moment

O tanara doamna astepta avionul in camera de imbarcare a unui mare aeroport.
Pentru ca trebuia sa astepte multe ore, isi cumpara o carte pentru a-i trece timpul mai usor si un pachet de fursecuri. S-a asezat in fotoliu in camera VIP a aeroportului, ca sa se poata odihni si citi linistita.
Langa fotoliul unde era pachetul de fursecuri s-a asezat un domn. Acesta si-a deschis o revista si a inceput sa citeasca.
Cand ea a luat primul fursec, barbatul a luat si el unul. S-a simtit iritata dar nu a spus nimic. S-a gandit numai: “ce tupeu! Daca as fi fost nervoasa l-as fi lovit pentru indrazneala!”
Pentru fiecare fursec pe care il lua, barbatul lua si el unul. Asta o infuria, dar nu vroia sa provoace o scena.
Cand a mai ramas numai un fursec s-a gandit: “Ce o sa faca nesimtitul asta acuma?”
Apoi barbatul, luand ultimul fursec, il imparte in doua si ii da ei jumatate.
Ah! Era prea mult! Era foarte nervoasa acum! Si-a luat rapid cartea, lucrurile si s-a indreptat ca o furtuna spre locul de imbarcare.
Cand s-a asezat la locul ei in avion, si-a luat poseta sa-si caute ochelarii si spre surpriza ei pachetul ei de fursecuri era acolo, neatins si nedeschis.
I-a fost foarte rusine! Si-a dat seama ca a gresit. A uitat ca fursecurile ei erau in poseta.
Barbatul a impartit fursecurile cu ea fara ura sau rautate, in timp ce ea era nervoasa, gandind ca ea si-a impartit fursecurile cu el. Si acum nu mai era nici o sansa de a explica sau de a-si cere scuze.

Morala povestii: Sa ne gandim intotdeauna la actiunile si intentiile pe care intentionam sa le avem, pentru ca nu vom reusi sa recuperam timpul, fapta sau cuvantul, iar raul ramane facut.

O povestioara pentru suflet

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.
Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon, dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. "Alo Centrala" putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina, iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche.
"Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche:
"Centrala."
"Mi-am ranit degetul" - m-am smiorcait eu in telefon, iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine" - am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea.
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea.
I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.
Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie, iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. M-a ajutat si la matematica. Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o:
"De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet:
"Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon:
"Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta.
"Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest.
Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea. "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa.
N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent, dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a imi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:
"Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceeasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine.
"Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand:
"Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns:
"Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras.
"Deci tu esti, intr-adevar," - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea in acesti ani si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am intrebat de Sally.
"Santeti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten, Wayne."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus:
"Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?"
"Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru tine. L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era:
"Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.

Morala: Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva

Cele 7 minuni ale lumii

Unui grup de studenţi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care au obţinut calificative maxime:
1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc
În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o studentă încă mai scria.
Profesorul a întrebat studenta dacă are dificultăţi şi ea a răspuns:
«E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!»
Profesorul a întrebat dacă o poate ajuta.
Studenta a ezitat puţin şi apoi a răspuns:
«Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:
1. a vedea
2. a auzi
3. a mângâia
4. a savura
5. a simţi
6. a râde
7. a iubi»
Colegii au rămas tăcuţi.
Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!

Cartofii din rucsac

Într-o zi, profesorul ne-a cerut să aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic. Ne-a spus să punem în punga de plastic câte un cartof pentru fiecare persoană faţă de care avem resentimente şi să-i scriem numele. Ne-a cerut ca timp de o săptămână să cărăm sacoşa cu cartofi în rucsac peste tot unde mergem. Unii dintre cartofi erau cu adevărat grei! Fireşte, cartofii au început să se strice cu timpul.
Efortul de a căra sacoşa asta tot timpul mi-a demonstrat clar cât de mare era greutatea pe care o purtam zi de zi în viaţa mea şi în inimă din cauza ranchiunei şi resentimentelor. Deoarece eram mereu atent să nu uit sacoşa, mi-am dat seama că neglijam lucruri care erau mai importante pentru mine.
Exerciţiul acesta m-a făcut să mă gândesc la preţul pe care îl plăteam pentru că nu puteam să iert ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai puteam schimba.
Morala: De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt, fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma iertării.
Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.
Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu picătură şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.
Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru. A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit ci înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi produc durere şi supărare.
Gandhi afirma “Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească”.

Tu ai descoperit pana acum secretul fericirii?

Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
"Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?"
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
"Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent."
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

Morala: secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.